Cultura

Cultura este definită ca totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Trebuie să înţelegem Cultura nu doar ca un consumator de resurse, ci şi ca un factor de dezvoltare socială. În acest sens, Cultura devine un instrument pentru realizarea altor obiective sociale şi economice (precum: ocuparea forţei de muncă, beneficii economice şi educaţionale, coeziune socială, reducerea fenomenelor de devianţă socială).


Principii generale:

  • Susţinerea şi promovarea drepturilor culturale fundamentale ale tuturor cetăţenilor: acces la cultură şi participare la viaţa culturală, în interdependenţa şi inter-relaţia acestora cu celelalte drepturi fundamentale.
  • Susţinerea, respectarea şi protejarea dreptului la diversitate culturală, religioasă şi lingvistică, recunoscut ca atare de Carta Drepturilor Fundamentale a UE.
  • Promovarea sectorului culturii ca factor important în procesul de dezvoltare durabilă şi ca instrument esenţial în coeziunea socială şi în lupta împotriva excluziunii sociale.
  • Promovarea şi stimularea creativităţii, a creaţiei contemporane, ca factor inconturnabil în dezvoltareaumană şi în creşterea calităţii vieţii.
  • Promovarea rolului central al culturii şi artelor, al creativităţii şi inovării în societatea bazată pecunoaştere (includerea culturii ca domeniu prioritar/strategic pentru atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona relansată).
  •  Protejarea şi respectul identităţilor culturale, a tradiţiilor şi moştenirii culturale (patrimoniu material şi imaterial).
  • Promovarea patrimoniului naţional, inclusiv cel ce aparţine culturii minorităţilor naţionale.
  • Protejarea şi respectarea dreptului la proprietate intelectuală al creatorilor şi artiştilor.
  • Dezvoltarea sinergiilor între sectorul culturii şi alte sectoare de activitate, precum sectorul educaţional, social, economic şi elaborarea unor politici publice trans-sectoriale.
  • Susţinerea principiului autonomiei cultelor religioase recunoscute de statul român.